Salvarea fermei ţărăneşti

”România deţine astăzi circa 10 milioane de ţărani (circa 4 milioane de gospodării!), număr care înspăimântă ţările agricole europene…Faptul că, din varii motive (din care cel mai important este reprezentat de lipsa posibilităţilor financiare), fermele ţărăneşti nu mai sunt prea poluate în ultimii 22 de ani reprezintă o mare şansă pentru ţăranul român. Sigur, ne-am fi aşteptat ca filosofia lor să fie motivaţia nepoluării fermelor, şi nu lipsa posibilităţilor financiare, dar uneori istoria se construieşte şi din elemente de conjunctură. Prin conversia extrem de rapidă la agricultura ecologică se obţine peste noapte o valoare adaugată nesperată pentru familiile de ţărani care conştientizează această situaţie. Aceasta oportunitate a fost sesizată de circa 15.000 de familii de ţărani din zonele montane şi colinare, preponderent din Transilvania şi Bucovina, numai în anul 2012. Chiar dacă motivaţia principală a acestor mii de ţărani a fost subvenţia ecologică de la A.P.I.A. pentru conversia fermelor, cei 5 ani de obligativitate impuşi de A.P.I.A., de rămânere în sistem ecologic, poate da, în această perioadă, o şansă reală unora dintre ei, de a transforma o fermă de subzistenţă în fermă cu caracter comercial.

Lumea ţărănească este depozitară unui capital social format din cunoştinţe tradiţionale agronomice, logistice, psihologice, sociale sau de natură economică, necesare în viaţa de zi cu zi şi acumulate prin experienţa personală şi din transferul, de regulă prin intermediul culturii orale, de la generaţie la generaţie. Vorbim de cunoştinţe legate de fiziologia plantelor, de rotaţia culturilor, de amenajarea funciară (terase, perdele de protecţie, rambleie, taluzuri, ziduri de protecţie etc.), de cunoştinţe legate de construcţii agricole şi zootehnice (grajduri, şuri, etc.), cunoştinţe legate de procesarea şi conservarea alimentelor (uscare, fermentare), cunoştinţe legate de formarea profesională sau legate de înţelegerea şi predictibilitatea stării meteo. În acelaşi timp, ţăranul este depozitarul unui capital social format din legături sociale cu membrii comunităţii. Una din marile traume care marchează mintea ţăranului român este legată de lipsa sa de răspuns la o întrebare relativ simplă, care îl macină de 23 de ani, şi anume: unde, cum, la cine să-şi vândă produsele.

Prin excelenţă, pieţele ecologice din ţările occidentale şi din România oferă preponderent produse procesate, realizate de femei şi mai puţin de bărbaţi. Vorbim de produse procesate agroalimentare care presupun multă răbdare în actul de procesare şi vânzare, calitate specifică de regulă femeilor. Prin natura sa umană, femeia a fost concepută cu o gândire pe termen mediu şi lung – atribute esenţiale pentru salvarea fermei ţărăneşti de la dispariţie, atribut nespecific barbaţilor din păcate.

În ultimii ani, familii de tineri, majoritatea intelectuali, părăsesc oraşele pentru a se instala în mediul rural. Dacă, până acum, fenomenul se limita la achiziţia unei case de vacanţă în zonele montane, în ultima vreme, din ce în ce mai mulţi tineri se instalează ca ţărani, aducând un suflu nou mediului rural. Explicaţia este legată, pe de o parte, de criza economică ce loveşte din greu mai ales tinerii din oraşe, faţă de cei de la sat, care nu cunosc fenomenul, iar pe de altă parte, de gradul mai ridicat de conştientizare a tinerilor faţă de oportunităţile oferite de o viaţă la sat (locuinţe mai ieftine, mediu curat, stres mai puţin etc.).

Fenomenul nu are neaparat o legătura cu originea rurală sau urbană a acestor tineri. Elementul calitativ predominant adus de tinerii orăşeni în mediul rural este abilitatea acestora de a gestiona în viitor actul de vânzare a produselor agro-alimentare în mediul urban din care provin, calitate mai rară în rândul ţărănilor. Numeric vorbind, numărul de neorurali, faţă de numărul total de ţărăni care practică agricultură de subzistenţă, este evident nesemnificativ. Raportat însă la numărul total de ţărani care practică o agricultură comercială (de regulă, maxim 5-10 pe comună), fenomenul devine în multe comune unul mai echilibrat (de la 1-3, la 5-10).

Ţăranul român are o şansă istorică de a converti în energie verde suprafeţe de teren importante ca şi sursă complementară de venit. Potenţialul pedoclimatic îi permite României să satisfacă fără probleme cele două mari provocări ale omenirii legate de alimentaţie şi energie.”

Sursa: Articolul prezintă fragmente din lucrarea ”Salvarea fermei ţărăneşti” Avram Fiţiu; Cluj-Napoca: Studia 2012