Lasă un comentariu

Dialoguri neterminate

„Am patruzeci de ani, iar patruzeci de ani reprezintă o viață de om: ajungând aici, înseamnă că ai ajuns la adânci bătrânețe.”F.M.Dostoievski – Omul din Subterană. Pare un citat demoralizant dacă e să decretezi: „Da, de astăzi, am patruzeci de ani!” și apoi să te întrebi ce ai făcut tu în timpul ăsta. Însă poți vedea aceste adânci bătrâneți echivalente cu înțeleptirea,  cu regăsirea de sine și alchimizarea miraculoasă a multor trăiri încât nici nu le mai știi bine pe fiecare. Te uiți la tine și nu mai ești scindat, ești un om nou, așa bătrân cum pari. Simți claritatea ideilor, cum se desprind ele din iureșul necontenit al  gândurilor și  mental ajungi să cunoști suficient încât „știi  că nu știi nimic”. Dar respiri suflet plin. Și te miri de cât poate să „curgă”. „Omul din Subterană” devine unul, cu cel de-afară. Și te bucuri! Margica aia neagră cât un punct de pe foaia de dictando ești TU. Și plutesc toate celelalte în jur și se văd în profunzime pentru prima oară. Așa cum  sunt ele: translucide și maleabile. Toate! Și te întrebi în starea aceea: „Unde sunt acum? În lucrurile care plutesc în jur haotic, în punctul  fix, neperturbabil  sau sunt chiar întrebarea!?” DJO

Soul_Free_Zen_Living_Chicago_Now_Malinowski

2 comentarii

Salvarea fermei ţărăneşti

Screen-Shot-2012-04-12-at-8.19.44-AM

”România deţine astăzi circa 10 milioane de ţărani (circa 4 milioane de gospodării!), număr care înspăimântă ţările agricole europene…Faptul că, din varii motive (din care cel mai important este reprezentat de lipsa posibilităţilor financiare), fermele ţărăneşti nu mai sunt prea poluate în ultimii 22 de ani reprezintă o mare şansă pentru ţăranul român. Sigur, ne-am fi aşteptat ca filosofia lor să fie motivaţia nepoluării fermelor, şi nu lipsa posibilităţilor financiare, dar uneori istoria se construieşte şi din elemente de conjunctură. Prin conversia extrem de rapidă la agricultura ecologică se obţine peste noapte o valoare adaugată nesperată pentru familiile de ţărani care conştientizează această situaţie. Aceasta oportunitate a fost sesizată de circa 15.000 de familii de ţărani din zonele montane şi colinare, preponderent din Transilvania şi Bucovina, numai în anul 2012. Chiar dacă motivaţia principală a acestor mii de ţărani a fost subvenţia ecologică de la A.P.I.A. pentru conversia fermelor, cei 5 ani de obligativitate impuşi de A.P.I.A., de rămânere în sistem ecologic, poate da, în această perioadă, o şansă reală unora dintre ei, de a transforma o fermă de subzistenţă în fermă cu caracter comercial.

1a03a91Lumea ţărănească este depozitară unui capital social format din cunoştinţe tradiţionale agronomice, logistice, psihologice, sociale sau de natură economică, necesare în viaţa de zi cu zi şi acumulate prin experienţa personală şi din transferul, de regulă prin intermediul culturii orale, de la generaţie la generaţie. Vorbim de cunoştinţe legate de fiziologia plantelor, de rotaţia culturilor, de amenajarea funciară (terase, perdele de protecţie, rambleie, taluzuri, ziduri de protecţie etc.), de cunoştinţe legate de construcţii agricole şi zootehnice (grajduri, şuri, etc.), cunoştinţe legate de procesarea şi conservarea alimentelor (uscare, fermentare), cunoştinţe legate de formarea profesională sau legate de înţelegerea şi predictibilitatea stării meteo. images (1)În acelaşi timp, ţăranul este depozitarul unui capital social format din legături sociale cu membrii comunităţii. Una din marile traume care marchează mintea ţăranului român este legată de lipsa sa de răspuns la o întrebare relativ simplă, care îl macină de 23 de ani, şi anume: unde, cum, la cine să-şi vândă produsele.

Prin excelenţă, pieţele ecologice din ţările occidentale şi din România oferă preponderent produse procesate, realizate de femei şi mai puţin de bărbaţi. Vorbim de produse procesate agroalimentare care presupun multă răbdare în actul de procesare şi vânzare, calitate specifică de regulă femeilor. Prin natura sa umană, femeia a fost concepută cu o gândire pe termen mediu şi lung – atribute esenţiale pentru salvarea fermei ţărăneşti de la dispariţie, atribut nespecific barbaţilor din păcate.

În ultimii ani, familii de tineri, majoritatea intelectuali, părăsesc oraşele pentru a se instala în mediul rural. Dacă, până acum, fenomenul se limita la achiziţia unei case de vacanţă în zonele montane, în ultima vreme, din ce în ce mai mulţi tineri se instalează ca ţărani, aducând un suflu nou mediului rural. Explicaţia este legată, pe de o parte, de criza economică ce loveşte din greu mai ales tinerii din oraşe, faţă de cei de la sat, care nu cunosc fenomenul, iar pe de altă parte, de gradul mai ridicat de conştientizare a tinerilor faţă de oportunităţile oferite de o viaţă la sat (locuinţe mai ieftine, mediu curat, stres mai puţin etc.).

298563f3328ec0d0b3012642127a2fd3_f101
Fenomenul nu are neaparat o legătura cu originea rurală sau urbană a acestor tineri. Elementul calitativ predominant adus de tinerii orăşeni în mediul rural este abilitatea acestora de a gestiona în viitor actul de vânzare a produselor agro-alimentare în mediul urban din care provin, calitate mai rară în rândul ţărănilor. Numeric vorbind, numărul de neorurali, faţă de numărul total de ţărăni care practică agricultură de subzistenţă, este evident nesemnificativ. Raportat însă la numărul total de ţărani care practică o agricultură comercială (de regulă, maxim 5-10 pe comună), fenomenul devine în multe comune unul mai echilibrat (de la 1-3, la 5-10).

Ţăranul român are o şansă istorică de a converti în energie verde suprafeţe de teren importante ca şi sursă complementară de venit. Potenţialul pedoclimatic îi permite României să satisfacă fără probleme cele două mari provocări ale omenirii legate de alimentaţie şi energie.”

Sursa: Articolul prezintă fragmente din lucrarea ”Salvarea fermei ţărăneşti” Avram Fiţiu; Cluj-Napoca: Studia 2012

Lasă un comentariu

In time

In-time-2011

Timpul a devenit astăzi cea mai tranzacţionată monedă de schimb…

Un comentariu

De poveste…

product-original-86321-38419-1364280066-1b7b38eea87ac3e76294f3b764297121O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie.

Amandurura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai.

Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat:”Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.”

In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca: “Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri iar eu am strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasa-ma in pace,” dar el a zambit doar si a spus cu blandete:“Inca nu!”

Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. ”Opreste!” Ametesc! O sa-mi fie rau!” am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit:”Inca nu.” M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa .. “Ajutor! Scoate-ma de aici!” Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta:”Inca nu.” Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie m-a scos afara si m-a pus pe raft… am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine!” Ei, asa este mult mai bine” m-am gandit. Dar, dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc. “O, te rog, inceteaza, inceteaza, am strigat!” EL doar a dat din cap si a spus: “Inca nu!”

Apoi, deodata m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am, insistat. Am strigat. am plans, eram convinsa ca nu voi scapa. Eram gata sa renunt. Chiar atunci usa s-a deschis si EL m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat si am asteptat intrebandu-ma:”Oare ce are de gand sa-mi mai faca?”

O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus:”Uita-te la tine.” Si m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasa. Sunt frumoasa!!!El a vorbit bland: “ Vreau sa tii minte, stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar, daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar, daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si neplacut, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar, daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine.” Arsenie Boca

Un comentariu

Simplitatea este esenţială sublimului

11062357_876387752414825_2286885512230527394_n

 

Un comentariu

Cu faţa la stradă

11416740_1120372674646191_808610860_o

 

În suflet este o poartă deschisă

ce dă în strada mare.

Las-o aşa…să intre de pe drum

străinul obosit şi pribeag

cu necunoscutul lui cu tot.

Mai sus este o fereastră cu două ochiuri.

Las-o şi pe ea deschisă

să se plimbe aerul în voia sa,

să se bucure şi el de neoprire.

Şi mai aşa…este un om ştiut şi neştiut,

ce stă pe banca lui şi se uită

la un suflet călător

care a ieşit, el singur, la plimbare.

DJO

4 comentarii

”Trei îngeri” – Mihai Eminescu

SALMEN-EMINESCU

 

Trei îngeri zboară-n asfinţit
Doi tac, şi unul a grăit:
“ E liniştea atât de mare,
Aud cum se deschide-o floare!”
Trei îngeri zboară-n asfinţit,
Doi tac, şi unul a şoptit:
“ E liniştea atât de sfântă,
Aud cum stelele îţi cântă!”
Trei îngeri zboară-n asfinţit,
Toţi tac, şi unul a gândit:
“ Ce zgomote înfricoşate…
Aud o inimă cum bate!…”

Urmăresc

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 586 de alți urmăritori

%d blogeri ca acesta: