2 comentarii

Starea de flux

Lăsați un comentariu

S-a dus poezia!

În zilele noastre, cât sunt ele de scurte, nu avem nevoie de divertisment contra cost. Se poate spune că există un sort de spectacol stradal, mult superior din punct de vedere al reprezentaţiei şi  a ştachetei impuse de ’’jucatori’’.  Aceştia sunt rezultaţi din sinteza tuturor proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizează organismele vii, deci..există pe faţa pământului.

Am ieşit din casă, într-o seară de prea-primavară, dintr-o trebuinţă de a rezolva ceva fără amânare. Şi m-am desprins de acasă, când începuse să se întunece, adică după orele optsprezece. Mă îndrept strașnic către mijloacele de transport, care deși se numesc “în comun’’, nu sunt decât o dorință scuipata  în san de autorități. Adică niște sărmane maxi-taxi,  în sistem privat, girat și autorizat de primărie, și niște autobuze oficiale dotate ‚’modern’’ cu niște ’’expirate”-importate, deoarece primaria a facut achiziții inspirate în ultima perioadă. Și astept…încep să vină în șir indian privatele maxi-taxi…si vin, dar încă nu mă puteam uita la traseu, pentru că erau ca mașinuțele pe pista… Si apoi eu de felul meu sunt fidela ’’comunului’’ și zic că mai bine aștept cu adevarat un mijloc de transport în comun, adică un autobuz, pentru că e timpul sa-mi arat patriotismul local, chiar dacă de la ruși vine totul!

fable4

După ce m-am plictisit de aşteptat îmi zic: ’’doar nu stă primaria în 1,5 roni ai mei’’, și mă încumet să urc liniștită într-o oaza de căldură care să provina din mediul privat. Și era liber…liber de orice obligație! Trec zece, cinsprezece minute, tot liber și fără mișcare. Nu tu manele sa mă delectez și eu, nu tu magica poveste…stau liniștită și mă uit pe geam. Am tot timpul din lume și viața e frumoasă!!! Și alte microbuze trec… or fi având și ele alte trasee, ce le pasă!! Și aud un telefon sunând. Al meu nu era, dat domnul şofer răspunde. Nu trageam cu urechea dar era de bun simț să-l ascult, pentru că doar eu eram singurul călător. Era ceva legat de ’’n-am clienti’’ și ’’ala n-a plecat de la capăt’’…capătul lumii?! Atunci m-am prins…Îl las să termine de vorbit, pentru că așa era frumos.  Doar eu  eram singura fraiera care-i dăduse banii, fără să primească bilet în schimb. M-am gândit, de-a lungul timpului, că e greu și pentru ei sa facă atâtea!!! Să numere câți bani au facut de la clienți în timp ce conduc, să îi împingă la propriu din spate, ca să încapă cât mai multi călători, să deschidă usa, să vorbească non-stop la telefon, să asculte muzica duioasă din fundal, sau să se certe în barbă cu cineva din trafic. Dar ce mai… i-am cerut banii înapoi și i-am zis că vreau să cobor. A cautat preocupat cei 1,5 ron, îmi iau banii și am încercat să cobor. Îmi zice: ’’ia mana’’. Se referea la ușă…sa nu îndrăznesc să pun mana pe ea, ca doar e automată, de parca eu țineam minte pe ce tip de ușă am urcat, de cât timp stătusem pe loc. Ii răspund: ,,Luați mâna poate!!’’. Și începe cu : ’’sa te iei taxiul dacă nu-ţi convine’’ și alte asemenea stategii de marketing locale. Eu voiam doar să-i nu-i dau lui banii mei, chit că erau 1,5 lei amărâți. Și singurii pe cursa aia, căci așa a urmat să plece.

imagesÎmi văd de coborâre în siguranță și mă eliberez iarăși în stradă…trecuse mai bine de jumătate de oră de când mă străduiam să plec. Și mă pun iarăși pe așteptat, hotărâtă fiind să revin la autobuzele companiei locale de transport. În comun. Așteptarea devenise mai plăcută, până când, din oprile fugitive ale altor micro-transportoare se ivesc alti călători. Unii urcau grăbiți, alții coborau prin frecare și niste unii stăteau frumusel la fereastra şi-şi butonau electronicele, când… ptiu! Guma salta pe fereastră direct din gura posesorului, la picioarele mele, ca ofrandă adusă mediului curat…de orice bună-creştere. Şi-mi duc mâna simbolic la obraz însemnând ’’să-ţi fie ruşine’’, fără să mă enervez în sinea mea. Se uita bulversat la mine de parcă ar fi zis ’’ ce mai vrea și asta?’’. A durat  două secunde ca să-mi dau seama ca nu era dispus la ’’negociere’’ și am ales să numai insist în demersul meu ecologist și de prea plin respect. Atunci am înțeles că pentru siguranța personală nu trebuie să aștepți să votezi. Și pac…se resemnează intorcându-se la marca tehnologiei stimei de sine. Aproape imediat reușesc să  văd fericită un autobuz care corespundea adresei de destinație. Număr necunoscut de linie, dar cu trecere prin poarta locației cu pricina. Pășesc ferm în interioale generoase și vintage ale autobuzului. Compostez frumos un belet ținut cu grijă drept între cardurile de fidelitate din portofel, puțin tocit căci cerneala din belșug se terminase. Verific, se vedea frumos data compostării…si mă așez, tinandu-l în mână, la vedere. Nu prea multi călători, dar fideli: doi-trei tineri adolescenți(elevi în timpul lor liber) și câțiva pensionari ajunși, care aveau cumpărături de la supermaketera din zonă. Îmi zic în gând:’’ar fi fain să vină controlul’’. Și a venit! Două stații mai încolo, adică inopinat, între stații… Au urcat, în ordinea numerelor de pe legitimații, următorii: două femei controlor, un polițist comunitar, un polițist sectorist și într-un final, dar deloc de neglijat, un polițist municipal care bloca usa să nu fuga careva. În parcarea ad-hoc amenajată era și un șofer care aștepta cu mâinile la spate să se termine ’’intervenția’’. M-am uitat prin  întuneric după un  câine dresat care să miroasă nenorociții de’’infractorii’’, ca-n filmele polițiste. Am fost dezamăgită. Cred că n-au mai avut fonduri, și așa societatea finanțată din bugetul local e pe minus infinit. Un câine de rasă ar costa suficient de mult cât să o falimenteze, în sfârșit! Dar bine că am ieșit regulamentar la ’’inspecție’’ și beletul a fost rupt cu foc. Și gata, trupele S.W.A.T s -au retras.

images (1)

Mă uit pe geam…oraşul meu se pregăteşte să doarmă. Lumini calde ies prin geamuri deschise și se aude cum se spală vasele, cum se fac temele la matematică, cum se cuibăresc oamenii relaxaţi, la ştiri sau la documentare ştiinţifice coreene…

Mă apropii de staţia dorită. Nu oprește în cea pe care o ştiam eu, din zonă. Fiind aproape, îl intreb pe domnul şofer angrenat de fapt într-o discuţie ilegală în timpul mersului: ’’nu faceţi staţie aici?’’. Şi-mi răspunde ofensat, dar prieteneşte:’’Dar nu știi unde e staţia?! Mai încolo’’. Având o minimă educație de om echilibrat  îi dau replica mortală: ’’Dar poate nu sunt din oraș’’! E așa de greu să-mi răspundeți sau să-mi oferiți o informație?!’’ Și apoi, au urmat bla-blaurile pe care n-am mai avut timp să i le înghit. Știam doar că peronul de pe partea dreapta nu e departe. Am coborât, gandindu-mă bucuroasă ca la întoarcere vine cineva să mă ia, pentru că sigur în seara respectivă zeul transportului în comune nu era în casa lui!!!

the_long_journey_by_kaioshen-d5m8jdz

Lăsați un comentariu

Dictionar de termeni-AHA

Neurofeedback-ul (NFB) sau neurotherapy este un tip de biofeedback care afișează în timp real activitatea creierului. Cel mai frecvent aceasta se poate face cu ajutorul unui electroencefalograf(EEG), pentru a auto-reglementa funcţia cerebrală. De obicei, senzorii sunt plasaţi pe scalp pentru a măsura activitatea creierului, iar măsurătorile vor fi afișate pe un display video sau de sunet.

Criticii  neurofeedback-ului ignoră de multe ori preponderența studiilor de cercetare, cât și impactul celor mai recente descoperiri. De exemplu, există unele indicații cu privire la eficacitatea biofeedback pentru ADHD , chiar dacă rezultatele nu sunt concludente. Mai multe studii au condus la rezultate pozitive, însă altele au arătat efectele reduse sau absente…

Această neurotherapy este de fapt un antrenament. Se repetă de mai multe ori o sesiune în care subiectul antrenat primeşte vizual şi/sau auditiv un feedback de încurajare numai atunci când undele lui cerebrale sunt într-o stare dezirabilă.

brain-notes

În cadrul unei sesiuni, un electroencefalograf preia semnalele electrice ale creierului subiectului şi le transferă unui calculator dotat cu un program special. Programul oferă subiectului feedback-ul de încurajare în diverse moduri: continuarea unui joc şi/sau a unei melodii, emiterea unui beep etc. Recompensa se întrerupe în momentele în care subiectul emite unde indezirabile, pentru o bună performanţă.

Emotional Freedom Technique (EFT) 

EFT este o formă de presopunctura psihologică, pe baza acelorași meridianele energetice utilizate în acupunctura tradițională pentru a trata boli fizice şi emotionale de peste cinci mii de ani, dar fără invazivitatea acestora. În schimb, se tapotează simplu, cu vârfurile degetelor, care vor fi folosite pentru a consuma energie cinetică pe meridianele specifice din cap și piept, în timp ce te gândeşti la problemele tale specifice, făcând în acelaşi timp, afirmaţii pozitive.

eftcourse3

Această combinație de tapotare a  meridianelor energetice și exprimarea unor afirmaţii pozitive lucrează pentru a șterge “scurt-circuitul” – blocajul emoțional – de la nivelul sistemului bioenergetic a corpului tău. Se restaurează astfel mintea și echilibrul organismului, care este esențial pentru o sănătate optimă și vindecarea bolilor fizice.

Un comentariu

Tema „călătoriei”

Deseori tema calătoriei este asimilată celei iniţierii, dar în această temă nu sunt incluse acte repetitive, aşa cum este în cazul celei de-a doua. Până la urmă călătoria este un simbol al eliberării de o angoasă defensivă, ca cea  a ”trecerii”, ce are un caracter adeseori primejdios, specific oricărei călătorii iniţiatice.

Orice scenariu iniţiatic include o călătorie simbolică, al cărui rezultat este transformarea novicelui într-un iniţiat, aşa cum se poate vedea în cele două filme de mai jos, care m-au inspirat în scrierea acestui articol:

”Hector and the Search for Happiness”Hector-and-the-Search-for-Happiness-2014-poster

 

 

 

file_120396_0_RW-Wild-Bar-640

Structurarea simbolică se află la rădăcina oricărei gândiri, iar această teorie este susținută de numeroasele preocupări și studii ale lingviștilor, filosofilor, antropologilor, etnologilor, istoricilor religiilor.

Cele patru elemente, apa, focul, aerul și pământul pun în mișcare grupuri de imagini, ajutând la asimilarea intimă a realului dispersat în formele sale. De-a lungul timpului, umanitatea și-a reprezentat prin diverse feluri modelele sale intime de gândire, sensibilitate, devenire sau existență, iată de ce există mai mult decât suficiente imagini, desene, picturi sau varii ipostaze adiacente celor înșirate, dintr-o dorință mistică neexplicată de a-și apropia în orice fel natura, transcendentul, sau de a-și explica ființarea. Există trei dimensiuni ale imaginii, spune Jean Paul Sartre, în ”L’imaginaire”, prima este aceea că imaginea este, în fapt, o conștiință, și mai mult, una transcendentă; ea diferențiază imaginația de celelalte moduri ale conștiinței, obiectul imaginat e dat imediat ca atare, în timp ce cunoașterea perceptivă se formează încet prin aproximații și luări succesive de contact. Cea de-a treia dimensiune a imaginii este spontaneitatea.

Aceeaşi temă, a călătoriei inițiatice, poate fi urmărită şi în texte de referință din literatura universalăEneida lui Virgiliu şi Divina Comedie a lui Dante. „Povestea lui Harap-Alb“, de I. Creangă, basm cult romanesc, este de asemenea edificator. Ideea dobândirii cunoaşterii de sine, din fuga perpetuă prin structurile spațio-temporale, reprezintă o rupere a legăturilor şi a limitelor, de orice fel.

Deci conceptul de progres se grefează pe aceeași metaforă a călătoriei iar inițierile sunt definite ca itinerarii care au ca finalitate lărgirea orizontului spiritual prin pășirea dintr-un orizont mai strâmt, într-unul mai larg al cunoașterii.

Capacitatea de a trăi clipa, fiecare clipă şi nu doar pe cele privilegiate şi excepţionale, fără a o sacrifica pentru viitor, fără a o distruge prin proiecte şi programe, fără a o considera doar un moment ce trebuie să treacă în grabă pentru a ajunge la altceva, ţine de persuasiune. Dar aproape întotdeauna, în propria existenţă, avem prea multe motive pentru a spera ca această clipă să treacă fără întârziere, ca prezentul să devină cât mai repede viitor, ca ziua de mâine să vină în zbor şi în felul acesta trăim nu pentru a trăi, ci pentru a fi trăit deja.

În concluzie, a pleca înseamnă a ne lăsa purtaţi, a ne elibera, a închide puţin ochii şi să luăm ceea ce vine. Se trezeşte din nou în noi percepţia culorilor, mirosurilor, a suprafeţelor netede sau aspre ale lucrurilor, a detaliilor chiar neînsemnate şi „simţul posibilităţii” devine mai atractiv, pentru ca mai apoi, să-l transformăm  triumfători în ”principiului realităţii complete”.

Lăsați un comentariu

”Există creaţie estetică pentru că există creaţie”

”Trăirea unui poem, a unei cărţi, a unei picturi sau a unui film presupune întâlnirea cu ceva cu care te-ai întâlnit deja; este un fel de suprapunere a trecutului glorios cu prezentul tumultuos, dar întotdeauna nesigur, care poate generează în subconştient un sentiment al recunoaşterii a ceea ce a fost dintotdeauna “acolo”, adică în noi. De aceea, pentru a urma îndrăzneţul sfat al lui Rilke, pentru a ne schimba viaţa, poate că este nevoie de rememorare, de reamintirea a ceea ce am trăit deja: idei şi imagini care au fost cu noi, în noi şi în jurul nostru, în conştiinţa şi predispoziţiile noastre, în cărţile pe care le-am citit, în arta contemplată, în muzica ascultată, în filmele văzute şi revăzute. Să reîncepem să citim aşa cum făceam odinioară (acum nimeni nu mai citeşte, din nefericire! O, sancta simplicitas!). Însă poate cel mai important aspect este că toate aceste experienţe trebuie împărtăşite în umbra a ceva, a unui principiu, a unui garant. Trebuie să poată fi circumscrise de ceva, poate de o altă natură, pentru că trebuie ancorate în ceva.

…uitând de nevoia noastră lăuntrică de nemurire, eludând însăşi ideea nemuririi sufletului, în fine, fără acea blândă atingere a umbrei “celuilalt”, întreaga noastră întâlnire cu esteticul, întreaga experienţă a transformării sinelui şi chiar însăşi experienţa sensului ar fi complet diferite – şi mai sărace, bineînţeles. Într-o lume în care există doar certitudini, întrebările existenţialiste nu doar că nu au sens, ci nu îşi află rostul, pentru că nu mai există mirarea. Nu mai există acele întrebări tulburătoare, cum ar fi: “Ce este poezia?”, “Ce este muzica?”, “Ce este arta?”, “Cum acţionează ele asupra noastră?”, “Cum trebuie să interpretăm modul în care acţionează asupra noastră?”, “Ce învăţăm din toate acestea?”.

În esenţa lor, sunt întrebări teleologice, dar care, odată cu uitarea problemei “prezenţei” sau a “absenţei”, nu îşi mai află locul în conştiinţa noastră. De aici provine ultima şi probabil cea mai gravă dramă a omului modern: indiferenţa faţă de problematica existenţei “celuilalt”.

bruy2

                                                                                                                                                            Foto: Antoine Bruy

Aceasta se întâmplă cu arta noastră postmodernă, care trădează o preocupare vădită pentru originalitatea formei, pentru modalităţile de expresie în ele însele, pentru şocarea privitorului printr-o suspendare fără conţinut. O formă fără fond, care nu mai necesită reflecţie, încordarea gândirii. Nu mai necesită contemplare, adică întoarcere către sine, pentru că nu mai poate da naştere acelui sentiment sublim şi eliberator: freamătul interior, tresărirea lăuntrică. 

Trezirea presupune însă acel act curajos al transformării de sine: trebuie să reînvăţăm să trăim arta, să retrăim un poem sau un tablou, o carte sau un film ca şi cum “celălalt” este (încă) prezent. Pentru că avem totuşi nevoie de un fundament comun la care să raportăm creaţiile artistice, expresiile experienţelor, aceste “modalităţi de a pune experienţa în circulaţie”, ca să folosesc expresia lui Geertz (Gehlen, 1974, p. 375). Chiar dacă “celălalt” nu există – şi poate că nu a existat cu adevărat niciodată, nici măcar în conştiinţa oamenilor -, trebuie să ne comportăm, să gândim, să trăim ca şi cum ar exista. Aşa înţeleg eu cugetarea lui Florenski, care este şi unul din motourile acestui studiu: “Nu ştiu dacă Adevărul există sau nu. Dar simt cu toată fiinţa mea că nu pot fără el”.

Sursa: Rudolf Steiner(citatul din titlu) şi Mihai Văcariu, ”Îndrăgostit de Tarkovski”, ed. Adenium, 2013

Lăsați un comentariu

Winter Health Fire Cider

]

Testat personal…

2 comentarii

I Wanna Grow Old With You

17ehvo8g3s26fjpg

Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 550 other followers

%d bloggers like this: