1 comentariu

S-a dus poezia!

În zilele noastre, cât sunt ele de scurte, nu avem nevoie de divertisment contra cost. Se poate spune că există un sort de spectacol stradal, mult superior din punct de vedere al reprezentaţiei şi  a ştachetei impuse de ’’jucatori’’.  Aceştia sunt rezultaţi din sinteza tuturor proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizează organismele vii, deci..există pe faţa pământului.

Am ieşit din casă, într-o seară de prea-primavară, dintr-o trebuinţă de a rezolva ceva fără amânare. Şi m-am desprins de acasă, când începuse să se întunece, adică după orele optsprezece. Mă îndrept strașnic către mijloacele de transport, care deși se numesc „în comun’’, nu sunt decât o dorință scuipata  în san de autorități. Adică niște sărmane maxi-taxi,  în sistem privat, girat și autorizat de primărie, și niște autobuze oficiale dotate ‚’modern’’ cu niște ’’expirate”-importate, deoarece primaria a facut achiziții inspirate în ultima perioadă. Și astept…încep să vină în șir indian privatele maxi-taxi…si vin, dar încă nu mă puteam uita la traseu, pentru că erau ca mașinuțele pe pista… Si apoi eu de felul meu sunt fidela ’’comunului’’ și zic că mai bine aștept cu adevarat un mijloc de transport în comun, adică un autobuz, pentru că e timpul sa-mi arat patriotismul local, chiar dacă de la ruși vine totul!

fable4

După ce m-am plictisit de aşteptat îmi zic: ’’doar nu stă primaria în 1,5 roni ai mei’’, și mă încumet să urc liniștită într-o oaza de căldură care să provina din mediul privat. Și era liber…liber de orice obligație! Trec zece, cincisprezece minute, tot liber și fără mișcare. Nu tu manele sa mă delectez și eu, nu tu magica poveste…stau liniștită și mă uit pe geam. Am tot timpul din lume și viața e frumoasă!!! Și alte microbuze trec… or fi având și ele alte trasee, ce le pasă!! Și aud un telefon sunând. Al meu nu era, dat domnul şofer răspunde. Nu trageam cu urechea dar era de bun simț să-l ascult, pentru că doar eu eram singurul călător. Era ceva legat de ’’n-am clienti’’ și ’’ala n-a plecat de la capăt’’…capătul lumii?! Atunci m-am prins…Îl las să termine de vorbit, pentru că așa era frumos.  Doar eu  eram singura fraiera care-i dăduse banii, fără să primească bilet în schimb. M-am gândit, de-a lungul timpului, că e greu și pentru ei sa facă atâtea!!! Să numere câți bani au facut de la clienți în timp ce conduc, să îi împingă la propriu din spate, ca să încapă cât mai multi călători, să deschidă usa, să vorbească non-stop la telefon, să asculte muzica duioasă din fundal, sau să se certe în barbă cu cineva din trafic. Dar ce mai… i-am cerut banii înapoi și i-am zis că vreau să cobor. A cautat preocupat cei 1,5 ron, îmi iau banii și am încercat să cobor. Îmi zice: ’’ia mana’’. Se referea la ușă…sa nu îndrăznesc să pun mana pe ea, ca doar e automată, de parca eu țineam minte pe ce tip de ușă am urcat, de cât timp stătusem pe loc. Ii răspund: ,,Luați mâna poate!!’’. Și începe cu : ’’sa te iei taxiul dacă nu-ţi convine’’ și alte asemenea stategii de marketing locale. Eu voiam doar să-i nu-i dau lui banii mei, chit că erau 1,5 lei amărâți. Și singurii pe cursa aia, căci așa a urmat să plece.

imagesÎmi văd de coborâre în siguranță și mă eliberez iarăși în stradă…trecuse mai bine de jumătate de oră de când mă străduiam să plec. Și mă pun iarăși pe așteptat, hotărâtă fiind să revin la autobuzele companiei locale de transport. În comun. Așteptarea devenise mai plăcută, până când, din opririle fugitive ale altor micro-transportoare se ivesc alti călători. Unii urcau grăbiți, alții coborau prin frecare și niște unii stăteau frumusel la fereastra şi-şi butonau electronicele, când… ptiu! Guma salta pe fereastră direct din gura posesorului, la picioarele mele, ca ofrandă adusă mediului curat…de orice bună-creştere. Şi-mi duc mâna simbolic la obraz însemnând ’’să-ţi fie ruşine’’, fără să mă enervez în sinea mea. Se uita bulversat la mine de parcă ar fi zis ’’ ce mai vrea și asta?’’. A durat  două secunde ca să-mi dau seama ca nu era dispus la ’’negociere’’ și am ales să numai insist în demersul meu ecologist și de prea plin respect. Atunci am înțeles că pentru siguranța personală nu trebuie să aștepți să votezi. Și pac…se resemnează intorcându-se la marca tehnologiei stimei de sine. Aproape imediat reușesc să  văd fericită un autobuz care corespundea adresei de destinație. Număr necunoscut de linie, dar cu trecere prin poarta locației cu pricina. Pășesc ferm în interioale generoase și vintage ale autobuzului. Compostez frumos un belet ținut cu grijă drept între cardurile de fidelitate din portofel, puțin tocit căci cerneala din belșug se terminase. Verific, se vedea frumos data compostării…si mă așez, tinandu-l în mână, la vedere. Nu prea multi călători, dar fideli: doi-trei tineri adolescenți(elevi în timpul lor liber) și câțiva pensionari ajunși, care aveau cumpărături de la supermaketera din zonă. Îmi zic în gând:’’ar fi fain să vină controlul’’. Și a venit! Două stații mai încolo, adică inopinat, între stații… Au urcat, în ordinea numerelor de pe legitimații, următorii: două femei controlor, un polițist comunitar, un polițist sectorist și într-un final, dar deloc de neglijat, un polițist municipal care bloca usa să nu fuga careva. În parcarea ad-hoc amenajată era și un șofer care aștepta cu mâinile la spate să se termine ’’intervenția’’. M-am uitat prin  întuneric după un  câine dresat care să miroasă nenorociții de’’infractorii’’, ca-n filmele polițiste. Am fost dezamăgită. Cred că n-au mai avut fonduri, și așa societatea finanțată din bugetul local e pe minus infinit. Un câine de rasă ar costa suficient de mult cât să o falimenteze, în sfârșit! Dar bine că am ieșit regulamentar la ’’inspecție’’ și beletul a fost rupt cu foc. Și gata, trupele S.W.A.T s -au retras.

images (1)

Mă uit pe geam…oraşul meu se pregăteşte să doarmă. Lumini calde ies prin geamuri deschise și se aude cum se spală vasele, cum se fac temele la matematică, cum se cuibăresc oamenii relaxaţi, la ştiri sau la documentare ştiinţifice coreene…

Mă apropii de staţia dorită. Nu oprește în cea pe care o ştiam eu, din zonă. Fiind aproape, îl intreb pe domnul şofer angrenat de fapt într-o discuţie ilegală în timpul mersului: ’’nu faceţi staţie aici?’’. Şi-mi răspunde ofensat, dar prieteneşte:’’Dar nu știi unde e staţia?! Mai încolo’’. Având o minimă educație de om echilibrat  îi dau replica mortală: ’’Dar poate nu sunt din oraș’’! E așa de greu să-mi răspundeți sau să-mi oferiți o informație?!’’ Și apoi, au urmat bla-blaurile pe care n-am mai avut timp să i le înghit. Știam doar că peronul de pe partea dreapta nu e departe. Am coborât, gandindu-mă bucuroasă ca la întoarcere vine cineva să mă ia, pentru că sigur în seara respectivă zeul transportului în comune nu era în casa lui!!!

the_long_journey_by_kaioshen-d5m8jdz

Anunțuri

One comment on “S-a dus poezia!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: