Lasă un comentariu

”Există creaţie estetică pentru că există creaţie”

”Trăirea unui poem, a unei cărţi, a unei picturi sau a unui film presupune întâlnirea cu ceva cu care te-ai întâlnit deja; este un fel de suprapunere a trecutului glorios cu prezentul tumultuos, dar întotdeauna nesigur, care poate generează în subconştient un sentiment al recunoaşterii a ceea ce a fost dintotdeauna „acolo”, adică în noi. De aceea, pentru a urma îndrăzneţul sfat al lui Rilke, pentru a ne schimba viaţa, poate că este nevoie de rememorare, de reamintirea a ceea ce am trăit deja: idei şi imagini care au fost cu noi, în noi şi în jurul nostru, în conştiinţa şi predispoziţiile noastre, în cărţile pe care le-am citit, în arta contemplată, în muzica ascultată, în filmele văzute şi revăzute. Să reîncepem să citim aşa cum făceam odinioară (acum nimeni nu mai citeşte, din nefericire! O, sancta simplicitas!). Însă poate cel mai important aspect este că toate aceste experienţe trebuie împărtăşite în umbra a ceva, a unui principiu, a unui garant. Trebuie să poată fi circumscrise de ceva, poate de o altă natură, pentru că trebuie ancorate în ceva.

…uitând de nevoia noastră lăuntrică de nemurire, eludând însăşi ideea nemuririi sufletului, în fine, fără acea blândă atingere a umbrei „celuilalt”, întreaga noastră întâlnire cu esteticul, întreaga experienţă a transformării sinelui şi chiar însăşi experienţa sensului ar fi complet diferite – şi mai sărace, bineînţeles. Într-o lume în care există doar certitudini, întrebările existenţialiste nu doar că nu au sens, ci nu îşi află rostul, pentru că nu mai există mirarea. Nu mai există acele întrebări tulburătoare, cum ar fi: „Ce este poezia?”, „Ce este muzica?”, „Ce este arta?”, „Cum acţionează ele asupra noastră?”, „Cum trebuie să interpretăm modul în care acţionează asupra noastră?”, „Ce învăţăm din toate acestea?”.

În esenţa lor, sunt întrebări teleologice, dar care, odată cu uitarea problemei „prezenţei” sau a „absenţei”, nu îşi mai află locul în conştiinţa noastră. De aici provine ultima şi probabil cea mai gravă dramă a omului modern: indiferenţa faţă de problematica existenţei „celuilalt”.

bruy2

                                                                                                                                                            Foto: Antoine Bruy

Aceasta se întâmplă cu arta noastră postmodernă, care trădează o preocupare vădită pentru originalitatea formei, pentru modalităţile de expresie în ele însele, pentru şocarea privitorului printr-o suspendare fără conţinut. O formă fără fond, care nu mai necesită reflecţie, încordarea gândirii. Nu mai necesită contemplare, adică întoarcere către sine, pentru că nu mai poate da naştere acelui sentiment sublim şi eliberator: freamătul interior, tresărirea lăuntrică. 

Trezirea presupune însă acel act curajos al transformării de sine: trebuie să reînvăţăm să trăim arta, să retrăim un poem sau un tablou, o carte sau un film ca şi cum „celălalt” este (încă) prezent. Pentru că avem totuşi nevoie de un fundament comun la care să raportăm creaţiile artistice, expresiile experienţelor, aceste „modalităţi de a pune experienţa în circulaţie”, ca să folosesc expresia lui Geertz (Gehlen, 1974, p. 375). Chiar dacă „celălalt” nu există – şi poate că nu a existat cu adevărat niciodată, nici măcar în conştiinţa oamenilor -, trebuie să ne comportăm, să gândim, să trăim ca şi cum ar exista. Aşa înţeleg eu cugetarea lui Florenski, care este şi unul din motourile acestui studiu: „Nu ştiu dacă Adevărul există sau nu. Dar simt cu toată fiinţa mea că nu pot fără el”.

Sursa: Rudolf Steiner(citatul din titlu) şi Mihai Văcariu, ”Îndrăgostit de Tarkovski”, ed. Adenium, 2013

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: