1 comentariu

Club Happy – Povestea lunii iunie

Despre Atelierul de cusut ii – ”Poveşti cu suflet”

S-a început dintr-o nevoie de a  împărtăşi ce înseamnă ia, o cămașă de țărancă, cusută cu flori de mătase și acoperită cu fluturași pe la umeri, piepți și spate: o iie albă ca zăpada [Lat. (VESTIS) LINEA, haină de in]. De fapt semnele cusute sunt ”un alfabet care vorbeşte despre noi: ce-am crezut, ce-am iubit; ce am fost şi ce-am putea fi. Motivele şi rostul lor s-au transmis din generaţie în generaţie cu SFINŢENIE”, aşa cum spune Ioana Corduneanu, pe blogul personal.

„Cine îşi coase ia are ce lăsa moştenire spre amintire. Cine îşi coase ia are, dintr-odată, o poveste proaspătă de spus; preocupările se schimbă; ochiul, mîinile, răbdarea şi gustul se educă. Cine ia zilnic o doză de frumuseţe ajunge dependent şi ajunge să radieze frumuseţe şi bunătate. Inimă se schimbă. În timp ce mîinile cos, mintea se relaxează, eşti zen, ajungi la ritual. Cine coase o ie prinde putere nouă. Cine coase o ie va apăra orice altă ie cu dinţii.”

La Braila, D-na Corina Ciuraru a iniţiat un Atelier de cusut la Biblioteca Judeteana, ca o călătorie, din dragoste pentru tradiţie şi  reînvierea simbolurilor. Întâlnirea a fost  plăcută şi are la bază  ideea de redeşteptare a modelui exemplar al femeii românce.

 

1

 

Informaţiile primite au fost  doar introductive în universul identitar şi complex al portului iilor, dar foarte interesante. M-au determinat să caut mai multe informaţii şi cu bucurie  vi  le împărtaşesc.

Astfel, după sistemul de croială se întâlnesc două tipuri de cămăşi: cămaşa dreaptă sau slobodă şi cămașa încreţită în jurul gâtului.

Cămaşa dreaptă este frecvent întâlnită, având formă de T şi fiind croită din trei lați (trei foi de pânză). Foaia de pânză se îndoaie peste umăr, se răscroieşte rotonjimea gâtului, iar în faţă se crestează gura cămăşii. Partea de pe piept a cămăşii se numeşte stanul din faţă, iar cea din spate se numeşte stanul din spate. La subraţ sunt introduşi clinii (două fişii drepte de pânză pentru lărgirea cămăşii), iar la subsuoară este introdusă pava (un pătrăţel de pânză), pentru a facilita mişcarea braţului. Cămaşa dreaptă confecţionată din pânză de cânepă sau cânepă şi bumbac era purtată în zilele de lucru. Cămaşa de lucru nu era ornamentată, iar foile ei erau îmbinate prin cusătura în urma acului, la mâneci având găurele. În Moldova se întâlnește cămaşa dreaptă, confecţionată din pânză de lână ţigaie. Cămăşile de lână ţigaie sunt considerate deosebit de frumoase.

Cămaşa femeiască cu altiță, încreţită în jurul gâtului este o cămașă de sărbătoare, fiind astfel mai bogat ornamentată. Se compune din patru foi drepte încreţite în jurul gâtului, din care două reprezintă stanii din faţă şi spate şi două reprezintă mânecile. Ornamentele sunt dozate riguros şi sunt plasate de obicei în părţile mai vizibile şi mai puţin supuse uzurii (mâneca în special, mai puţin piepţii şi spatele). Ornamentul este dispus în special pe mînecă pe altiţă, încreţ şi râuri.

Altița este partea superioară a mânecii -umărul- care alcătuiește câmpul ornamental cel mai compact, desfățurat pe orizontală. La cămăşile vechi altiţa este îngustă, plasată pe umăr, încadrată de cele mai multe ori de un chenar, fiind astfel limitată desfășurarea în spațiu.

Încreţul, porţiune îngustă de 5-8 cm, era plasat la iile mai vechi imediat sub altiță. Iniţial avea rolul de a încreţi mâneca pentru a da libertate de mişcare braţului, însă începând cu secolul al XIX-lea şi-a pierdut funcţia practică, având doar funcţie estetică, astăzi având doar rol ornamental. Încrețul se lucrează doar cu motive geometrice de culoare albă sau galben deschis, de multe ori fiind folosit firul de mătase vegetală care este mai strălucitor.

Râurile se desfășoară de la încreț la manșetă și formează ornamentul mânecii alături de altiţă şi încreţ. Râurile sunt aşezate pe mânecă drept sau oblic (costişăt). În general reiau motivul de bază al altiței, transpunându-l pe verticală. Mâneca se termină cu o manșetă largă sau cu o brățară, manșetă strâmtă care folosește motivul de la guler. Pe piept se reiau râurile verticale sau oblice care pot fi complete sau doar jumătăți de râuri. Un alt procedeu de împodobire a pieptului iei se caracterizează prin acoperirea în întregime a țesăturii de pe piept cu motive de broderie precum cele de pe altiță. Acest procedeu conferă iei o anumită masivitate, fapt care nu este în concordanță cu grația firească a piesei.

Spatele poate fi împodobit cu fragmente din altiță sau cu râuri mici. Ia de Suceava are culori sobre, dar plăcute, naturale: brun, cafeniu, negru, verde inchis. Cea de Campulung e plină de roșu și negru și se lucrează cu fir gros, buclat, care dă volum. În Vrancea, apare o geometrie puternică și culori tari: roșu, negru, albastru, verde, ocru – contraste; dar și o croială specială a mânecii: efectul de spirală nu e dat de râuri costișați ci de croiala mânecii, care este răsucită. În Vlașca și Ilfov se folosesc culori calde, mai multe nuanțe de roșu, auriu, ocru. În Romanați se folosește o combinație de albastru tare cu roșu și vișiniu, pentru modele delicate, mici, dar de mare rafinament. În Gorj, mai ales în nord, se folosește doar negru (și ocru pentru încreț) – influență clară dinspre zona „Săliște”. În schimb compoziția, motivele, sunt foarte dinamice: colul morii, stele, spirale, coarnele berbecului, cârlige, etc. În Argeș și Vâlcea, de asemenea apar compoziții monocrome, dar e vorba de roșu închis și vișiniu, mai rar doar negru.

Ia costumului popular din Muntenia este încrețită la gât, cu bentiță, iar mâneca în partea de jos se termină fie cu o brățară, fie cu pumnaș ce consta din suflecarea extremității mânecii și acoperirea ei cu broderie executată pe fir, pe dosul mânecii, strânsă cu brățară sau bentiță îngustă brodată. Acest obicei se întâlnește și în sudul Transilvaniei.

Decorația iilor din zona Argeș este formată din figuri geometrice, iar broderia se încadrează într-o așezare repetată. Dintre motivele decorative des întâlnite în această zonă este frunza de brad stilizată sau crestăturile aplicate obilic pe o nervură susținătoare. În zona Argeș există și un tip de ie foarte veche, cu mâneca largă, de tip oltenesc.

În zona Dâmbovița iile au un decor compus din figuri simbolice și florale care sunt aplicate pe mânecă mai jos de încreț, între cele două șiruri în formă de galon. Iile cu râurile pe mâneci, care sunt aplicate chiar de la baza altiței și împart încrețul în două sunt întâlnite și în această zonă ca și în zona Muscel.

Ia costumului din Breaza, Prahova are un caracter specific local prin ornamentul dispus într-una sau două benzi orizontale care decorează mâneca. Crețurile de sub guler sunt susținute de „ciupag”, element pătruns din Transilvania.

Iile din zona Râmnicu Sărat sunt de tip vechi, din secolul al XVIII-lea, fiind confecționate din pânză de in combinată cu cânepă, cu altiță croită separat și mâneca terminată cu bentiță brodată pe dos și răsfrântă pe față. În această zonă s-a folosit cămașa lungă din cânepă, cu poale formate din două foi și doi clini.

Decorația iilor din zona Vlașca este foarte discretă, altițele au diferite compuneri din figuri geometrice: pătrat, romb, dreptunghi. În această zonă se mai remarcă ii fără râuri în lungimea mânecii, oprind decorul la încreț, iar mâneca terminându-se prin bentiță și volănaș decorat discret cu bibiluri.

În zona Teleorman iile sunt bogat decorate, iar cromatica este sobră predominând roșul vișiniu, cafeniu, albastrul pastelat.

În zona Oltului ia este alcătuită din aceleași elemente componente ale iilor din România și din regiunea Munteniei, constituind piesa principală a costumului.

Cămășile specifice din Dobrogea, din Banat, Oaș, Maramureș, Transilvania: Hunedoara, Săliște, Apuseni, Bihor, Năsăud, Târnave, fiecare are o personalitate aparte deși unele sunt și ele compuse tot din 4 foi și încrețite la gât, au și elemente aparte în croială: ciupag, fodor, platcă. Ornamentele sunt specifice: în tablă, ciocănele, picături, umeraș, ”peste cot” etc.

Lâna oilor, cânepa, inul și bumbacul au constituit materialele de bază, folosite încă din epoca neolitică pentru confecționarea pieselor de îmbrăcăminte. În societatea feudală românească, încă din secolul al XIII-lea erau utilizate mătăsurile țesute cu fir de aur și stofele luxoase aduse de negustorii italieni din Asia Mică, Lombardia și vestul Europei. Utilizarea borangicului pe teritoriul locuit de români este atestată arheologic încă din secolele X-XIII. Bumbacul a fost introdus mai întâi în Dobrogea datorită climei asemănătoare celei mediteraneene. Tehnicile de cusut au cunoscut o amplă aplicare pe țesăturile de lână, cânepă, in și bumbac. Practicarea unora dintre tehnicile de cusut a fost condiționată de structura materialului. Cusăturile se practicau pe pânzeturi dintre care cele mai vechi erau cele de in sau cânepă țesută în casă, aceeași pe întreg cuprinsul României: din tort în tort în Oltenia, din fuior în fuior în Muntenia, Dobrogea, Moldova și din pânză groasă în Maramureș, Țara Oașului, Țara Lăpușului, Sălaj. Pânzeturile mai fine de in sau de cânepă sau din cânepă și in (pânză învăluită) erau utilizate pentru decorarea prin cusături. Mai târziu s-au folosit din cânepă sau in cu bumbac sau numai din bumbac. O mare răspândire au avut horboatele sau horboțica de prosoape, de cearșafuri sau de cămăși. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au început să se răspândească tot mai mult țesăturile de fabrică, din ce în ce mai fine: joljul, batistul, marchizetul, grenadina, tiulul brodat. Pe etamină care era țesută numai pentru a fi brodată, cusăturile se executau foarte ușor și într- ogamă ornamentală variată.

Povestea iei din zona locală a prezentat-o d-na Radiţa Lascu, reprezentantă a Centrului de Creaţie Brăila. Parcursul minunat, plin de pasiune  în acest domeniu, ca artist popular, îl gasiti aici .

3

 

Din prezentarea d-nei am inteles ca din punct de vedere tematic, motivele ornamentale care formează structura decorativă a iilor sunt motive abstracte cu origine tematică neclară, motive concrete inspirate din natură și din mediul înconjurător și motive simbolice. Motivele concrete se împart în alte două grupe: fiziomorfe, reprezentând fenomene din viața vegetală, animală și umană și skeomorfe, reprezentând uneltele de muncă, obiectele folosite în viața cotidiană. Motivele fiziomorfe se împart în: fitomorfe, zoomorfe, antropomorfe și motive cosmice. Motivele fitomorfe sunt inspirate din domeniul plantelor, cele zoomorfe din lumea animalelor, antropomorfe sunt cele redate de artistul popular din propria imaginație, iar cele cosmice au legătură cu corpurile cerești.

După modul în care sunt stilizate, se împart în motive geometrice și motive desenate liber, iar din punct de vedere istoric sunt motive tradiționale sau moștenite și motive create recent. Din punct de vedere geografic se împart în motive autohtone și motive imigrate.

2

 

Mi se pare că singurul lucru pe care trebuie să-l facem, atunci când întâlnim oameni autentici, este să ne bucurăm.

PS: Povestea acestui atelier va continua pentru cei/cele, care doresc să-şi confecţioneze propria ie, sub directa îndrumare a celor două doamne, de reală poveste.

Anunțuri

One comment on “Club Happy – Povestea lunii iunie

  1. Multumim foarte mult pentru munca depusă, de a povesti şi altora ce s-a întâmplat la micul nostru atelier. Mă bucur din tot sufletul că aţi reţinut atât de multe din cele prezentate. Înseamnă că dragostea pentru frumos nu a murit, iar cea pentru tradiţii abia aşteaptă să reînvie, mai puternică! Mulţumim şi vă mai aşteptăm!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: