6 comentarii

”Un roman de rahat”

orig_un-roman-de-rahat-978-606-93388-3-4

AUTOR: Adrian Suciu

EDITURA: Tritonic

NUMAR PAGINI: 144

Despuierea cuvintelor până la esenţa lor, fascinează. În stilul său caracteristic, adică ”de stat în gât”, autorul se lasă uşor epuizat(ca stoc).  Nu e uşor să digeri nici poezia, nici romanele, nici stilul lui Adrian Suciu. Dar e clar un lucru: scrierile lui sunt pentru oameni inteligenţi şi dezinhibaţi. Libertatea, uşor strîmbă dar paşnică, ramâne efectiv fără autograf. Şi mai interesant este să-i audiezi creaţia din vocea evocatoare şi plastică, pe care o deţine.

Expresiunea provine din pitorescul fiinţei sale şi profunditatea clară. Cea mai mare calitate a lui Adrian Suciu este autenticitatea. Aşa că, dacă aveţi şansa să-l vedeţi la vreo lansare, nu-i rataţi ”recitalul”.

 Fragment edificator:”Femeile sînt urîte cînd se fac frumoase. Să priveşti o femeie care se epilează, se pensează, îşi taie pieliţele de la unghii, îşi scoate bătăturile ori efectuează vreuna din cele zece mii de operaţii curente necesare pentru înfăptuirea miracolului frumuseţii feminine, mie unuia mi se pare deplasat. E motivul principal pentru care mi-e cu neputinţă să pricep ultima modă în materie din minunata noastră capitală. Mai nou, saloanele de frumuseţe trendy musai să fie la şosea şi să aibă ferestre mari, transformîndu-se, practic, într-un fel de acvarii. De cîte ori treci pe lîngă un asemenea salon, este imposibil să nu primeşti cîte o porţie de moartea pasiunii. De dragul nostru, doamnele se lasă rase, scobite, jupuite, jumulite, stoarse, împachetate, flexate, totul cu o naturaleţe perfectă, în văzul tuturor trecătorilor. Eu cred şi acum că o femeie trebuie să se facă frumoasă în intimitate, nu sub ochii trecătorilor, dar, întotdeauna cînd nu înţeleg ceva, presupun că eu sînt cel defect.

Aşadar, într-o zi, după multe scene de gen recepţionate în plin în cursul drumurilor mele întîmplătoare prin oraş, am decis să trec la acţiune şi să încerc să înţeleg. Din moment ce femeile se fac frumoase în vitrină, mi-am spus, înseamnă că trebuie să ne uităm, ăsta e chiar rostul vitrinelor. Mi-am pus cea mai serioasă mutră de care sînt capabil şi m-am postat în faţa unui salon de frumuseţe.  Înăuntru, ofertă diversă. Am pus ochii pe o jună bine îmbrăcată şi drăguţă căreia o domniţă cosmeticiană tocmai îi făcea pedichiura. A durat vreo două minute pînă cînd distinsele au remarcat atenţia mea dezinteresată. După aia, s-au mai uitat vreo două minute la mine ca şi cînd ar fi văzut un reprezentant al speciei umane cu totul demn de dispreţ şi mai ciudat decît prevedea imaginaţia lor.

Degeaba m-am asigurat că hainele stau bine pe mine, că nu sînt descheiat la şliţ, degeaba le-am zîmbit galeş şi le-am salutat din priviri. Era limpede că nu se leagă nici un fel de simpatie între noi. Am continuat să privesc în acvariu dar, tînjind după comunicare, am translatat obiectivul înspre o doamnă elegantă, matură, căreia tocmai i se smulgeau, unul cîte unul, firele de prisos din sprîncene. Am presupus greşit că voi avea parte de mai multă înţelegere. În momentul în care am fost remarcat, am beneficiat de o serie de priviri din aria semantică a celor descrise mai sus.

Am renunţat să-mi mai fac probleme legate de cum arăt şi am continuat să mă uit ca boul, adică cu ochii mari şi cu o privire galeşă, care spunea fără umbră de îndoială că nu am intenţii ofensive. Am văzut că mai multe doamne din acvariu s-au adunat laolaltă şi vorbeau ceva arătînd cu degetul spre mine. Eu am continuat să zîmbesc suav, privind ce era de privit. Într-un tîrziu, a ieşit o doamnă care emana autoritate, probabil patroana şi m-a întrebat că eu ce fac acolo. I-am răspuns foarte amabil şi delicat că privesc. Mi-a spus că îi deranjez clientele. I-am spus că nu înţeleg cum aş putea să fac aşa ceva, sînt total inofensiv, stau pe stradă, într-un loc public şi mă uit într-o vitrină în care doamnele respective s-au pus de bună voie ca să fie privite. Atunci doamna m-a jignit şi mi-a spus că sînt un pervers şi că să o întind de acolo pînă nu cheamă Poliţia. Aşa că eu, nedorind să paţ vreun conflict cu doamnele de la salon, pe fond de bună creştere, am făcut paşi, constatînd cu tristeţe că orice posibilitate de comunicare e compromisă. În acest punct, stimate cititor, te invit pe matale să te implici şi să fii judecătorul acestei scene. Poate fi mai mare nedreptate în lumea asta decît să fii alungat din faţa unei vitrine şi să ţi se interzică să priveşti în ea? Am încălcat eu din ignoranţă vreo regulă nescrisă a privitului în vitrină? De ce se bagă doamnele de bună voie în vitrine pe care trecătorii nu le pot ignora dar nici n-au voie să se uite în ele? Pînă vei reuşi dumneata să răspunzi la toate aceste întrebări şi, eventual, să repeţi experienţa, eu voi rămîne la părerea mea.

E bine să te bucuri de miracol fără a fi silit să asişti la procedeul tehnologic de producere a acestuia.”

Anunțuri

6 comments on “”Un roman de rahat”

  1. Reblogged this on Playground.

  2. când citesc textul acesta am o singura tristete: ca nu pot vorbi ca un crirtic literar desavarsit, sa-l laud cum ar trebui

  3. îl iubesc pe SUCIU ! de nu se vede 🙂

  4. Ei, ăsta da rahat de calitate! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: