Fericirea se mută la ”ţară”

Acum ţáră f., pl. țărĭ (din *țeară, d. lat. tĕrra, pămînt; it. pv. pg. terra, fr. terre, sp. tierra) nu mai înseamnă ”a sta prost / rău cu țara”, adică a  nu avea bani. Trebuie să ai bani şi resurse de tot felul, dacă vrei să te muţi într-un loc cu ţarină.  Dar asta e altă discuţie…în curând.

Vreau doar să vă împărtasesc ce am simţit muncind într-o întreagă sâmbătă, la ţară, la bunica ”prin alianţă”, împreună cu rubedenile. Încep cu faptul că mi-am pus mănuşi(metehne de oraşean) şi mă uitam uimită la seminţele de porumb (înroşite de tratamente). Mi-am calcat pe ifosele mele de naturistă şi n-am ieşit din ”deprinderile locale împământenite”. N-am asudat muncind, dar începuse să fie cald. Era o acţiune repetitivă şi lipsită de grandoare, dar fermă, aspră şi minunat de liniştitoare. Genialitatea constă în contopirea cu mirosul şi spatiul. Aşa o exaltare ne cuprinse!

Apoi n-aş vrea să povestesc prea mult despre discuţiile la capătul locului, cunoştinţele cu mătuşi, făcutul mâncării(ca pentru o armată) în schimbul doi şi masa mare din şopron. Gradiniţa plină de flori, care ”n-aduce de mâncare” era tare vioaie şi armonioasă…îmi venea să dorm acolo.

Remarcabilă este însuşirea omului de a simţi emoţie în faţa seninătăţii naturii…

  Adaos : Când să plecăm se pornise o furtună şi ne-am luat bagajele rapid către casă.