Lasă un comentariu

VOCEA LINIŞTII

Acum ştiu cum se aude vocea liniştii. E dulce ca o atingere de clopot ce se prelungeşte dincolo de minte. Asta am descoperit privind un copac. Mergeam fără ţintă şi mi-am zis ”stop”.  Soarele se frunzărea în faţa mea .Vântul se alinta prin verdele  atârnat de ramurile viguroase. Privirea mea se posterna în faţa frumuseţii lui. A venit noaptea, şi  ca ziua în oglindă, mă fermeca conturul frunzelor în cerul şters. Griul neuniform se adâncea pe braţele vănjoase şi turbioanele minţii s-au odihnit, oprindu-se în tabloul enigmatic lăsat la vedere. Nici frigul  şi nici asprimea spaţiului  nu mai existau. Apoi, a apărut dimineaţa, cu ceaţă groasă şi lichidă. Se lăsa ca o pălărie elegantă deasupra-i. În loc de bună dimineaţa mă lasă să aud prima atingere de clopot şi totul s-a transformat în vibraţie. Murmurul ei îmi spune că bogatia mea e doar acolo, în zecile de experienţe pe care le-am trăit cu avânt , în secundele în care am dăruit şi recunoscut iubirea, şi că singura lacrimă care se stoarce din mine e doar de bucurie că am simţit că exist. Şi cercul se închide cu un nou răsărit. Picioarele mi se încălzesc şi vor să mişte trupul amorţit de mirare. Plec coplesită de greutatea uşurintei mele şi cu un ultim salut cuprind copacul cu privirea. Se gudură şi-şi continuă emiterea ding-dong-ului etern.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: