Scrie un comentariu

”Dincolo”- mecanica interioară a imaginii

”În luna iunie, doi artişti plastici brăileni au fost premiaţi la Saloanele Moldovei, ediţia a XXIV-a, fiind aleşi dintre cei 329 de participanţi din România şi Republica Moldova. Este vorba de Gheorghe Mosorescu, preşedintele UAP – filiala Brăila, care a fost distins cu Premiul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei pentru lucrarea “Comunicare”, şi de Cristian Radu, care a obţinut Premiul Primăriei Municipiului Chişinău, pentru lucrarea “Călătorind prin ceaţă”.”

Lucrarea premiată a domnului Gheorghe Mosorescu, “Comunicare”, face parte din expoziţia ce va avea loc la Galeria de Arta Europe din str. Mureşenilor, nr. 1, Brasov :

10481182_817674638251461_2621820453864251280_n

Gheorghe Mosorescu este cunoscut publicului brăilean atât datorită decorurilor pe care le realizează pentru Teatrul “Maria Filotti” de mai bine de trei decenii, cât şi datorită unei susţinute activităţi de animator cultural, desfăşurată în calitate de preşedinte al filialei locale a Uniunii Artiştilor Plastici.

100_6520

Despre Ghorghe Mosorescu ca artist puteţi găsi mai multe informaţii aici sau în varianta light la ddunia.wordpress.com. În paisprezece expoziţii personale s-au regăsit: pictura de peisaj, interesul pentru miniatură şi pentru delicate efecte de trompe l‘oeil, jocul savant cu planuri şi suprafeţele din proiectele de scenografie.

Surse: obiectivbr.romuzeulbrailei.robrailachirei.wordpress.com

Scrie un comentariu

Ceramică şi porţelan din donaţia Paul Balcănescu

 

afis ceramica

 

În cadrul seriei de întâlniri cu publicul desfasurate sub genericul ”AER.APĂ.ARTĂ.” a avut loc la Centrul Nicapetre, pe 28.06.2014, o prelegere despre piesele de ceramică şi porţelan donate de colecţionarul brăilean Paul Bălcănescu (1910–1965).

Paul Bălcănescu s-a născut la Brăila, în 1910. După absolvirea, în 1928, a Liceului „Nicolae Bălcescu”, a urmat cursurile Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1935. A profesat apoi în oraşul natal, la Farmacia Pantell, la Drogheria Popescu, la Spitalul nr. 1 şi, în ultimii ani de viaţă, la Spitalul T.B.C. Pasionat încă din studenţie de istorie şi arheologie, apoi şi de obiecte de artă, Paul Bălcănescu a reuşit, în timp şi cu preţul multor eforturi materiale, să asambleze o colecţie din ce în ce mai numeroasă şi mai diversă de antichităţi şi artă decorativă şi aplicată. Numele său, asociat astăzi celei mai ample şi mai semnificative colecţii de acest fel constituite la Brăila, rămâne unul de referinţă pentru istoria culturală locală” – Alina-Ruxandra Mircea, muzeograf.

20140628_113117

Parte a unui ansamblu mai vast, ce numără nu mai puţin de 987 de obiecte, colecţia de ceramică şi porţelan donată de Paul Bălcănescu şi aflată, din 1965, în patrimoniul Secţiei de Artă a Muzeului Brăilei, conţine 29 de piese de artă decorativă şi aplicată europeană şi extrem-orientală databile în intervalul de timp cuprins, cu aproximaţie, între 1830 şi 1940.

20140628_114803

Chiar dacă relativ restrânsă numeric, colecţia este îndeajuns de variată şi de reprezentativă pentru a permite o privire cuprinzătoare asupra principalelor căi de schimb comercial, stilistic şi cultural care au modelat gusturile, imaginaţia şi interesele societăţii apusene de-a lungul secolului al XIX-lea şi în primele decenii ale celui de-al XX-lea.

20140628_121753

Convins de valoarea estetică şi documentară a pieselor din colecţia sa, Paul Bălcănescu şi-a exprimat, la un moment dat, speranţa că acestea vor prilejui şi pe mai departe „o lecţie practică de istorie şi artă aplicată, cercetată cu interes şi multă plăcere”- Alina-Ruxandra Mircea, muzeograf.

 

Scrie un comentariu

Ulița târgului cu prăvălii

Fruntaşii târgului cu prăvălii

se îngrămădesc în zori pe uliţa mare,

cu trebi importante

în haine ilustre de-oraş.

CALEA REGALA- VEDERE

Înfriguraţi, în mişcare

ies fericiţi, cu negoțul de grâne încheiat

de la birouri modeste,

ca apoi să se-nchidă până-n noapte târziu

în cafenele turceşti aburinde.

Strada-Regala

Pe lângă ei, pe uliţa largă

se vântură alţii, codaşi, mijloaşi,

nerodiţi prin buzunare

dar cu rânduieli grele, pe la prăvălii,

cu capetele între umeri a nevoie.

Şi apoi bragagii se-ntrec

să ostoiască setea norodului muncit,

lângă zalhanale şi cojocării,

în hărmălaie şi mirosuri.

CALEA REGALA 2

Se vânzoleşte poporul

în pântecul uliţei vii

cu mercurialul pe uşi

şi geamuri cu prelate.

Şi asta până când soarele

se pune la odihnă,

pe-o parte în maluri

şi cealaltă în cer.

br-piata-portului

12 comentarii

Aici se macină grâu pentru făină…fără amintiri

sava hentia

Astăzi blogul artelesistiintelevietii împlineşte doi ani de viaţă.

Vă mulţumesc pentru că intrati aici, fie că dati  like-uri sau nu, că vă pierdeţi timpul citind articolele, că faceţi comentarii pertinente şi că sunteti întelepţi şi frumoşi. Pot să vă cuprind pe toţi  într-un singur gând…

 

Un comentariu

Club Happy – Povestea lunii iunie

Despre Atelierul de cusut ii – ”Poveşti cu suflet”

S-a început dintr-o nevoie de a  împărtăşi ce înseamnă ia, o cămașă de țărancă, cusută cu flori de mătase și acoperită cu fluturași pe la umeri, piepți și spate: o iie albă ca zăpada [Lat. (VESTIS) LINEA, haină de in]. De fapt semnele cusute sunt ”un alfabet care vorbeşte despre noi: ce-am crezut, ce-am iubit; ce am fost şi ce-am putea fi. Motivele şi rostul lor s-au transmis din generaţie în generaţie cu SFINŢENIE”, aşa cum spune Ioana Corduneanu, pe blogul personal.

“Cine îşi coase ia are ce lăsa moştenire spre amintire. Cine îşi coase ia are, dintr-odată, o poveste proaspătă de spus; preocupările se schimbă; ochiul, mîinile, răbdarea şi gustul se educă. Cine ia zilnic o doză de frumuseţe ajunge dependent şi ajunge să radieze frumuseţe şi bunătate. Inimă se schimbă. În timp ce mîinile cos, mintea se relaxează, eşti zen, ajungi la ritual. Cine coase o ie prinde putere nouă. Cine coase o ie va apăra orice altă ie cu dinţii.”

La Braila, D-na Corina Ciuraru a iniţiat un Atelier de cusut la Biblioteca Judeteana, ca o călătorie, din dragoste pentru tradiţie şi  reînvierea simbolurilor. Întâlnirea a fost  plăcută şi are la bază  ideea de redeşteptare a modelui exemplar al femeii românce.

 

1

 

Informaţiile primite au fost  doar introductive în universul identitar şi complex al portului iilor, dar foarte interesante. M-au determinat să caut mai multe informaţii şi cu bucurie  vi  le împărtaşesc.

Astfel, după sistemul de croială se întâlnesc două tipuri de cămăşi: cămaşa dreaptă sau slobodă şi cămașa încreţită în jurul gâtului.

Cămaşa dreaptă este frecvent întâlnită, având formă de T şi fiind croită din trei lați (trei foi de pânză). Foaia de pânză se îndoaie peste umăr, se răscroieşte rotonjimea gâtului, iar în faţă se crestează gura cămăşii. Partea de pe piept a cămăşii se numeşte stanul din faţă, iar cea din spate se numeşte stanul din spate. La subraţ sunt introduşi clinii (două fişii drepte de pânză pentru lărgirea cămăşii), iar la subsuoară este introdusă pava (un pătrăţel de pânză), pentru a facilita mişcarea braţului. Cămaşa dreaptă confecţionată din pânză de cânepă sau cânepă şi bumbac era purtată în zilele de lucru. Cămaşa de lucru nu era ornamentată, iar foile ei erau îmbinate prin cusătura în urma acului, la mâneci având găurele. În Moldova se întâlnește cămaşa dreaptă, confecţionată din pânză de lână ţigaie. Cămăşile de lână ţigaie sunt considerate deosebit de frumoase.

Cămaşa femeiască cu altiță, încreţită în jurul gâtului este o cămașă de sărbătoare, fiind astfel mai bogat ornamentată. Se compune din patru foi drepte încreţite în jurul gâtului, din care două reprezintă stanii din faţă şi spate şi două reprezintă mânecile. Ornamentele sunt dozate riguros şi sunt plasate de obicei în părţile mai vizibile şi mai puţin supuse uzurii (mâneca în special, mai puţin piepţii şi spatele). Ornamentul este dispus în special pe mînecă pe altiţă, încreţ şi râuri.

Altița este partea superioară a mânecii -umărul- care alcătuiește câmpul ornamental cel mai compact, desfățurat pe orizontală. La cămăşile vechi altiţa este îngustă, plasată pe umăr, încadrată de cele mai multe ori de un chenar, fiind astfel limitată desfășurarea în spațiu.

Încreţul, porţiune îngustă de 5-8 cm, era plasat la iile mai vechi imediat sub altiță. Iniţial avea rolul de a încreţi mâneca pentru a da libertate de mişcare braţului, însă începând cu secolul al XIX-lea şi-a pierdut funcţia practică, având doar funcţie estetică, astăzi având doar rol ornamental. Încrețul se lucrează doar cu motive geometrice de culoare albă sau galben deschis, de multe ori fiind folosit firul de mătase vegetală care este mai strălucitor.

Râurile se desfășoară de la încreț la manșetă și formează ornamentul mânecii alături de altiţă şi încreţ. Râurile sunt aşezate pe mânecă drept sau oblic (costişăt). În general reiau motivul de bază al altiței, transpunându-l pe verticală. Mâneca se termină cu o manșetă largă sau cu o brățară, manșetă strâmtă care folosește motivul de la guler. Pe piept se reiau râurile verticale sau oblice care pot fi complete sau doar jumătăți de râuri. Un alt procedeu de împodobire a pieptului iei se caracterizează prin acoperirea în întregime a țesăturii de pe piept cu motive de broderie precum cele de pe altiță. Acest procedeu conferă iei o anumită masivitate, fapt care nu este în concordanță cu grația firească a piesei.

Spatele poate fi împodobit cu fragmente din altiță sau cu râuri mici. Ia de Suceava are culori sobre, dar plăcute, naturale: brun, cafeniu, negru, verde inchis. Cea de Campulung e plină de roșu și negru și se lucrează cu fir gros, buclat, care dă volum. În Vrancea, apare o geometrie puternică și culori tari: roșu, negru, albastru, verde, ocru – contraste; dar și o croială specială a mânecii: efectul de spirală nu e dat de râuri costișați ci de croiala mânecii, care este răsucită. În Vlașca și Ilfov se folosesc culori calde, mai multe nuanțe de roșu, auriu, ocru. În Romanați se folosește o combinație de albastru tare cu roșu și vișiniu, pentru modele delicate, mici, dar de mare rafinament. În Gorj, mai ales în nord, se folosește doar negru (și ocru pentru încreț) – influență clară dinspre zona “Săliște”. În schimb compoziția, motivele, sunt foarte dinamice: colul morii, stele, spirale, coarnele berbecului, cârlige, etc. În Argeș și Vâlcea, de asemenea apar compoziții monocrome, dar e vorba de roșu închis și vișiniu, mai rar doar negru.

Ia costumului popular din Muntenia este încrețită la gât, cu bentiță, iar mâneca în partea de jos se termină fie cu o brățară, fie cu pumnaș ce consta din suflecarea extremității mânecii și acoperirea ei cu broderie executată pe fir, pe dosul mânecii, strânsă cu brățară sau bentiță îngustă brodată. Acest obicei se întâlnește și în sudul Transilvaniei.

Decorația iilor din zona Argeș este formată din figuri geometrice, iar broderia se încadrează într-o așezare repetată. Dintre motivele decorative des întâlnite în această zonă este frunza de brad stilizată sau crestăturile aplicate obilic pe o nervură susținătoare. În zona Argeș există și un tip de ie foarte veche, cu mâneca largă, de tip oltenesc.

În zona Dâmbovița iile au un decor compus din figuri simbolice și florale care sunt aplicate pe mânecă mai jos de încreț, între cele două șiruri în formă de galon. Iile cu râurile pe mâneci, care sunt aplicate chiar de la baza altiței și împart încrețul în două sunt întâlnite și în această zonă ca și în zona Muscel.

Ia costumului din Breaza, Prahova are un caracter specific local prin ornamentul dispus într-una sau două benzi orizontale care decorează mâneca. Crețurile de sub guler sunt susținute de „ciupag”, element pătruns din Transilvania.

Iile din zona Râmnicu Sărat sunt de tip vechi, din secolul al XVIII-lea, fiind confecționate din pânză de in combinată cu cânepă, cu altiță croită separat și mâneca terminată cu bentiță brodată pe dos și răsfrântă pe față. În această zonă s-a folosit cămașa lungă din cânepă, cu poale formate din două foi și doi clini.

Decorația iilor din zona Vlașca este foarte discretă, altițele au diferite compuneri din figuri geometrice: pătrat, romb, dreptunghi. În această zonă se mai remarcă ii fără râuri în lungimea mânecii, oprind decorul la încreț, iar mâneca terminându-se prin bentiță și volănaș decorat discret cu bibiluri.

În zona Teleorman iile sunt bogat decorate, iar cromatica este sobră predominând roșul vișiniu, cafeniu, albastrul pastelat.

În zona Oltului ia este alcătuită din aceleași elemente componente ale iilor din România și din regiunea Munteniei, constituind piesa principală a costumului.

Cămășile specifice din Dobrogea, din Banat, Oaș, Maramureș, Transilvania: Hunedoara, Săliște, Apuseni, Bihor, Năsăud, Târnave, fiecare are o personalitate aparte deși unele sunt și ele compuse tot din 4 foi și încrețite la gât, au și elemente aparte în croială: ciupag, fodor, platcă. Ornamentele sunt specifice: în tablă, ciocănele, picături, umeraș, ”peste cot” etc.

Lâna oilor, cânepa, inul și bumbacul au constituit materialele de bază, folosite încă din epoca neolitică pentru confecționarea pieselor de îmbrăcăminte. În societatea feudală românească, încă din secolul al XIII-lea erau utilizate mătăsurile țesute cu fir de aur și stofele luxoase aduse de negustorii italieni din Asia Mică, Lombardia și vestul Europei. Utilizarea borangicului pe teritoriul locuit de români este atestată arheologic încă din secolele X-XIII. Bumbacul a fost introdus mai întâi în Dobrogea datorită climei asemănătoare celei mediteraneene. Tehnicile de cusut au cunoscut o amplă aplicare pe țesăturile de lână, cânepă, in și bumbac. Practicarea unora dintre tehnicile de cusut a fost condiționată de structura materialului. Cusăturile se practicau pe pânzeturi dintre care cele mai vechi erau cele de in sau cânepă țesută în casă, aceeași pe întreg cuprinsul României: din tort în tort în Oltenia, din fuior în fuior în Muntenia, Dobrogea, Moldova și din pânză groasă în Maramureș, Țara Oașului, Țara Lăpușului, Sălaj. Pânzeturile mai fine de in sau de cânepă sau din cânepă și in (pânză învăluită) erau utilizate pentru decorarea prin cusături. Mai târziu s-au folosit din cânepă sau in cu bumbac sau numai din bumbac. O mare răspândire au avut horboatele sau horboțica de prosoape, de cearșafuri sau de cămăși. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au început să se răspândească tot mai mult țesăturile de fabrică, din ce în ce mai fine: joljul, batistul, marchizetul, grenadina, tiulul brodat. Pe etamină care era țesută numai pentru a fi brodată, cusăturile se executau foarte ușor și într- ogamă ornamentală variată.

Povestea iei din zona locală a prezentat-o d-na Radiţa Lascu, reprezentantă a Centrului de Creaţie Brăila. Parcursul minunat, plin de pasiune  în acest domeniu, ca artist popular, îl gasiti aici .

3

 

Din prezentarea d-nei am inteles ca din punct de vedere tematic, motivele ornamentale care formează structura decorativă a iilor sunt motive abstracte cu origine tematică neclară, motive concrete inspirate din natură și din mediul înconjurător și motive simbolice. Motivele concrete se împart în alte două grupe: fiziomorfe, reprezentând fenomene din viața vegetală, animală și umană și skeomorfe, reprezentând uneltele de muncă, obiectele folosite în viața cotidiană. Motivele fiziomorfe se împart în: fitomorfe, zoomorfe, antropomorfe și motive cosmice. Motivele fitomorfe sunt inspirate din domeniul plantelor, cele zoomorfe din lumea animalelor, antropomorfe sunt cele redate de artistul popular din propria imaginație, iar cele cosmice au legătură cu corpurile cerești.

După modul în care sunt stilizate, se împart în motive geometrice și motive desenate liber, iar din punct de vedere istoric sunt motive tradiționale sau moștenite și motive create recent. Din punct de vedere geografic se împart în motive autohtone și motive imigrate.

2

 

Mi se pare că singurul lucru pe care trebuie să-l facem, atunci când întâlnim oameni autentici, este să ne bucurăm.

PS: Povestea acestui atelier va continua pentru cei/cele, care doresc să-şi confecţioneze propria ie, sub directa îndrumare a celor două doamne, de reală poveste.

2 comentarii

Cetatea ENISALA

10482752_784577618230324_3662265157742391121_n

“Denumirea Enisala provine din cuvintele Yeni Sale, care în limba turcă înseamnă Noua vestire. Ruinele fortăreței medievale Yeni-Sale (Enisala, Enișala, Eraclea sau Herkleia, îndepărtându-ne în timp) se află la 2km de localitatea Enisala, pe un deal calcaros care domină zona lacurilor Razim și Babadag. Cetatea Yeni-Sale are un plan poligonal neregulat, care urmează sinuozitățile masivului de calcar jurasic pe care este amplasată. Cercetările arheologice au fost începute în anul 1939 și au continuat, cu mici întreruperi, în perioada anilor 1970-1998. Materialele descoperite în urma cercetărilor arheologice și mai ales monedele bizantine, genoveze, tătărăști, moldovene, muntene sau turcești atestă rolul militar, politic, administrativ și economic pe care l-a îndeplinit cetatea.

1521239_785781738109912_5313341159081327708_n
Sepulturile dacice descoperite aici, din secolul al IV-lea î.e.n., precum și toporișcele de piatră șlefuită, ceramica și oasele de mamut arată o continuitate de populare încă din preistorie. Locuirii medievale îi corespund două niveluri de locuire. Primul, anterior construirii fortificației, a fost datat pe baza materialului arheologic la sfârșitul secolului al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea. Cel de al doilea nivel corespunde perioadei ridicării zidurilor, deoarece localitatea antică Herakleia, ruinată de Avari și de Slavi în secolul VI, în timp ce fortăreața militară, construită în scop militar, defensiv și de supraveghere a drumurilor de pe apă și de pe uscat de la Gurile Dunării, a fost reconstruită în sec. XII și XIV. Pe baza tehnicilor constructive, a materialului arheologic și a realităților istorice s-a emis ipoteza că puterile interesate de ridicarea unei cetăți situată în cadrul sistemului de fortificații din nordul Dobrogei, cu orientare spre mare, pentru controlarea traficului naval, au fost mai întâi bizantinii, apoi în a doua jumătate a secolului al XIV-lea genovezii, care dispuneau de mari sume de bani câștigate din comerț și care erau deținătorii monopolului navigației pe Marea Neagră. Cetăți asemănătoare, cu turnuri poligonale, se mai găsesc și mai la sud de-a lungul coastelor Mării negre, în actualele Bulgarie și Turcian unde bizantinii și genovezii au stăpânit porturi și orașe.

10407959_785041814850571_2239570617169073097_n

Zidurile de incintă, turnurile și bastioanele cetății, parțial conservate și restaurate, se păstrează în cea mai mare parte pe o înălțime de 5 – 10m. Atrage atenția, ca element arhitectonic deosebit, bastionul porții principale, de origine orientală, cu arcadă dublă, întâlnită frecvent în evul mediu și utilizată de constructorii bizantini la diverse edificii din Peninsula Balcanică dar și în Țările Române la Cetatea Neamțului, biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeș și la bisericile moldovenești ctitorite de Ștefan cel Mare.

10410786_784572584897494_4188307404984359059_n

În urma studierii portulanelor din secolele XIII – XIV, localitatea care apare sub numele de Bambola sau Pampolo a fost identificată cu cetatea Enisala. Aceasta a fost pentru prima dată menționată cu numele de Yeni-Sale în secolul al XV-lea, în cronica lui Sükrüllah. După ce a a aparținut o vreme despotatului Dobrogean, și după acesta, voievodului muntean Mircea cel Bătrân, cetatea a a căzut în 1421 în mâinile Turcilor. Între 1397 – 1418, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, cetatea a făcut parte din sistemul defensiv al Țării Românești. După cucerirea Dobrogei de către turci la 1419 – 1420, aici a fost instalată o garnizoană militară otomană. Ulterior, datorită înaintării stăpânirii turcești dincolo de Gurile Dunării, până la Cetatea Albă și Chilia (1484) și ca urmare a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razim de Marea Neagră, cetatea a fost părăsită. În secolul al XVI-lea, aceasta nu mai corespundea intereselor strategice și economice turcești (otomane). Ultimul comandant otoman al cetății este Evli Çelebi, menționat în 1651. Ulterior cetatea cade în ruine. În 1741, circa 1600 de familii de Lipoveni se stabilesc în localitățile din jurul cetății, adăugându-se grecilor, românilor, bulgarilor, tătarilor, turcilor și cerchezilor care trăiau deja în zonă.”

Fotografii Marius Papp

10517446_785706428117443_5540827939680015064_n

4 comentarii

Pete de culori dobrogene

Atunci când vezi pentru prima dată Dobrogea, de cum treci Dunarea, începand de la Smardan(Ghecet) pănă aproape de Deltă, zici că eşti într-un film de Tarkovski. Când arid, când plin de ochiuri de apă, când îţi taie suflarea câmpăreala nesfârşită. Asta, dacă e prima dată când vezi zona. Însă, dacă ai copilărit pe malurile Dunării, vezi lucrurile altfel.

”Sărăcia n-o vezi când ai jumatate de metru. Nu vezi nici şcolile mari rămase mici de copii, piatra brută şi netaiată  de pe la porţi , stuful tocit, pus ca şi acoperiş, şi  nici chiar viile părăsite. Stânilor izolate nu le mai miros troacele cu apa înverzită şi nici cârpele atârnate la uscat nu mai par ponosite. Doar miroase a cudric şi apa sălcie pare bună şi bei, bei, până îţi umpli burta. Pere mălcăieţe, corcodele pe canal şi agude negre, mari şi grase, rămân pe degete şi pe gura toată, hapsâna. Şi apoi cuptorul din curte e tare încins şi  bătrâne înnegrite cu basmale cu franjuri se ocolesc una pe alta cu palange lungi de lemn, pe lângă căpenia de străbunică-mea. Mucenicii se coc şi vinul stă în castroane de lut încondeiat. Aşteaptă să ne înmuiem în el degetele. E tributul  plătit ce-i drept unor oameni din poze ce atârnă pe pereţii albi din camera mare. Căldările metalice îşi scârţie baierele şi cana face zgomot pe langă fântană.  A trecut un motan. E cald tare!

Am văzut o tărtăguţă pe geamul îngust, ar fi frumos să o iau acasă…”

 

2KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

 

 

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 426 other followers

%d bloggers like this: